Copiii victime și martori la infracțiuni vor fi audiați în condiții prietenoase, în cadrul unor centre regionale de asistență integrată

31

Un nou tip de servicii pentru copiii care au fost victime sau martori al infracțiunilor – centre regionale de asistență integrată (de tip Barnahus) va fi înființat în Republica Moldova.

Centrele vor acorda servicii copiilor care au avut de suferit de pe urma abuzului sexual, violenței în familie, traficului de persoane sau altor tipuri de infracțiuni. În aceste instituții va fi asigurată audierea tuturor copiilor în cadrul procedurilor penale. Totodată, aceștia vor beneficia de asistență medicală, psihologică, juridică și socială.

Prima instituție de acest fel va fi inaugurată la Bălți și va deservi 12 unități administrative din nordul țării. Ulterior, structuri similare vor fi deschise la Chișinău și Cahul.

Perspectiva activității acestui serviciu a fost abordată astăzi în cadrul unei platforme de discuții privind fenomenul abuzului sexual asupra copiilor. Evenimentul a avut loc în contextul Zilei Internaționale a Justiției Sociale și a fost organizat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC).

În cadrul evenimentului a fost proiectat în premieră filmul de scurt metraj „Scrisoare către judecător”, care se referă la consecințele abuzului sexual în copilărie și descrie modul în care sunt revictimizați în sistemul de justiție copiii care au suferit de pe urma acestor infracțiuni. Scenariul producției video a fost elaborat de CNPAC împreună cu cinci supraviețuitoare ale abuzului sexual în copilărie. Filmul a fost produs în cadrul unui program inovator, cu durata de nouă luni, în care tinerele au învățat despre spațiu sigur, consimțământ, confidențialitate, advocacy și lobby, și au explorat cele mai sensibile aspecte ale violenței sexuale. Totodată, ele au fost instruite cum să se implice în procesele decizionale și în promovarea drepturilor copilului.

Statisticile oficiale arată că anual, peste 1200 de copii din Republica Moldova devin victime sau martori ale diferitor tipuri de infracțiuni. În jur de 400 dintre acestea sunt infracțiuni cu caracter sexual.