Educația în baza bunului simţ – curs de formare util şi necesar părinţilor şi cadrelor didactice

60

Cursul de formare a pedagogilor„Educarea în baza bunului simţ a avut loc în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2011 în municipiul Chişinău în incinta Institutului Muncii, fiind moderat de către Oxana Şevcenco, psiholog şi formator la CNPAC. La stagiu au participat 17 profesionişti (psihologi, diriginţi de clase, pedagogi) din 10 localităţi din raioanele Orhei şi Leova.

Această activitate face parte din cadrul proiectului “Liber, puternic şi protejat – spre un sistem mai bun de protecţie a copilului în Moldova” realizat de către CIDDC şi CNPAC, în parteneriat cu Consiliile Raionale Orhei şi Leova, Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne şi cu suportul financiar al UNICEF Moldova şi Fundaţiei OAK. Participanţii la stagiu au fost delegaţi de către Direcţiile Raionale de Învăţămînt, Tineret şi Sport din Orhei şi Leova.

Instruirea cadrelor didactice este o componentă importantă a proiectului menţionat, seminarul dat fiind orientat spre strategiile contemporane de lucru cu părinţii. Scopul stagiului de formare a fost orientat spre cunoaşterea şi promovarea unui model de educaţie non-violentă a copiilor.

Obiectivele specifice şi activităţile propuse au vizat formarea şi exersarea deprinderilor de educaţie non-violentă; observarea şi descrierea comportamentelor copiilor; identificarea şi influenţa aplicării “consecinţelor” asupra întăririi sau dispariţiei treptate a unor comportamente ale copiilor; formularea şi aplicarea laudei eficiente cu orientarea pozitivă a gândurilor personale; precum şi dezvoltarea autocontrolului.

border=0Materialele prezentate, secvenţele video şi, în special, exerciţiile au permis participanţilor să reflecteze atît asupra experienţei personale – cea de părinte, cît şi asupra celei profesionale – cea de pedagog, psiholog.

Beneficiarii stagiului de formare au primit materiale necesare şi utile în activitatea lor profesională inserate în suportul de curs „Educarea în baza bunului simţ”. Din evaluările participanţilor, printre concluziile şi lecţiile învăţate atît din propria experienţă, cît şi din cea a colegilor de grup, au fost menţionate cele ce ţin de:

  • oportunitatea unei astfel de instruiri care ar viza în primul rînd strategii noi de lucru cu părinţii;
  • formarea şi exersarea deprinderilor de educaţie non-violentă, bazate pe bunul simţ;
  • evaluarea comportamentelor pentru a întări comportamentele dezirabile şi a le stopa pe cele disfuncţionale.

Un subiect aparte şi înalt apreciat de către participanţi a fost cel de elaborare şi discutare a planurilor individuale de educaţie în baza bunului simţ, precum şi de lucru cu părinţii în promovarea educaţiei non-violente a copiilor. Astfel, la întoarcere unii dintre participanţi vor organiza şedinţe cu diriginţii de clasă pentru a informa şi promova noile achiziţii, alţii vor planifica şi organiza şedinţe cu părinţii într-o nouă modalitate şi cu un conţinut mult mai util şi necesar în educarea generaţiei în creştere. De asemenea, toţi participanţii au menţionat schimbarea propriei viziuni de educare a copiilor în baza bunului simţ.