Polițiștii implementează MIC în instituția lor și protejează copiii de violență!

27

width=700

Specialiștii Birourilor siguranță copii din toată țara au învățat cum să prevină cazurile de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului în cadrul unui atelier de instruire cu durata de o zi, desfășurat de CNPAC în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliție în decembrie 2017.

În cadrul atelierului, șeful Secției siguranță copii, Dorel Nistor, a prezentat mecanismul de intervenție a poliției în identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea cazurilor de violență, neglijare, exploatare și trafic al copilului, în baza ordinului Șefului Inspectoratului General de Poliție nr. 79 din 28 aprilie 2015.  Cei 39 specialiști din toată țară au făcut  schimb de experiență asupra modalităților de prevenire a violenței și lucrului în cadrul echipelor multidisciplinare la nivel local.

Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, și Parascovia Topada, coordonatoarea programelor de prevenire, au împărtășit cu participanții mai multe resurse informaționale și metodologice, care pot fi aplicate la nivel local în realizarea activităților de prevenire a cazurilor de violență și exploatare față de copii.  

Inspectorii Birourilor siguranță copii au fost încurajați să colaboreze cu psihologii școlari, serviciile raionale de asistență psiho-socială, centrele de sănătate a tinerilor, iar în unele raioane chiar și cu bibliotecile, care au fost instruite să aplice mai multe programe structurale de prevenire a abuzului, cum ar fi de exemplu programul „În drum spre casă” destinat copiilor de 6-12 ani care contribuie la dezvoltarea rezilienței față de situațiile potențial periculoase întâlnite în diferite medii, precum și programul „12 PLUS„  care previne abuzul și exploatarea sexual-comercială în rândul adolescenților. În total, pe parcursul anului 2017, cu suportul Fundației OAK și a Fundației Empowering Children, CNPAC a instruit 414 formatori în progame de prevenire.