Programul de prevenire a abuzului și exploatării sexuale “12 PLUS” va ajunge în curând la adolescenții din raionul Ungheni

22

32 profesoare și psihologe școlare, dar și 3 profesori din instituțiile de învățământ din municipiul Ungheni, beneficiare ale Proiectului EVA, au participat pe parcursul lunii septembrie la Stagiul de formare al Programului 12 PLUS.

Programul contribuie la dezvoltarea mecanismelor de reziliență față de  abuzul și exploatarea sexuală în rândul adolescenților cu vârsta 12-18 ani și include 5 subiecte tematice legate de abuzul și exploatarea sexuală: sexting,sexualizare,sponsoring, trafic de copii, riscurile expunerii online.

Cele 8 instruiri destinate facilitatorilor, au contribuit la:

  • formarea abilităților de lucru de a opera cu metodologia Programului 12 PLUS;
  • consolidarea cunoștințelor despre particularitățile de vârstă ale adolescenței;
  • mecanismele de influențare a deciziilor în relațiile interpersonale și dezvoltarea rezilienței tinerilor și tinerelor față de abuz;
  • consolidarea capacităților în abordarea temelor ce vizează abuzul și exploatarea sexuală.

„Programul 12 PLUS dezvoltă reziliența copiilor față de abuzul sexual prin faptul că aceștia încep să conștientizeze consecințele deciziilor nechibzuite și recunosc comportamentele și mecanismele de manipulare care stau la baza relațiilor sexuale riscante”, a menționat Natalia Țurcanu, coordonatoare Programul de Prevenire.

Începând cu luna octombrie alți 500 de elevi din localitățile Pîrlița, Zagarancea, Rădenii Vechi, Mănoilești, Măcărești din raionul Ungheni vor fi beneficiari ai Programului pentru a afla ce forme poate lua exploatarea sexuală, dar și care sunt calitățile și acțiunile care îi vor ajuta sa nu devină victime ale abuzului.

Programul 12 PLUS este validat în Polonia și adaptat exclusiv pentru Republica Moldova de către CNPAC. De mai bine de 3 ani, acest program a ajuns la sute de profesioniști și mii de copii din toata tara.

Instruirile sunt organizate de către CNPAC, în cadrul proiectului Proiectul EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Imprimare