Direcționează 2% pentru deschiderea unui Centru de reabilitare a copiilor victime ale violenței!

26

width=600

Copiii victime sau martori ai violenței trebuie să primească asistența multidisciplinară într-un singur centru, special dotat, care să întrunească toți specialiștii: psihologi, medici, intervievatori, asistenți sociali “sub același acoperiș”.

Anual, în Republica Moldova circa 3000 de copii sunt victime ale abuzului sever şi au nevoie de asistență specializată: psihologică, socială și legală. De cele mai dese ori acești copii primesc consultațiile de care au nevoie, mergând în diferite instituții de specialitate, chiar în diferite localități.

Pentru a nu fi expuși traumatizării repetate, copiii victime/martori ai infracțiunilor trebuie să primească asistența multidisciplinară într-un singur centru, special dotat, care să întrunească toți specialiștii: psihologi, medici, intervievatori, asistenți sociali.

În 2018 ne propunem deschiderea, în zona de nord a Moldovei, a unui nou serviciu prietenos copiilor victime ale violenței, pentru ca toți copiii care au nevoie de asistență să o primească!

Astfel, banii direcționați din impozitul pe venit în 2018 vor fi utilizați pentru crearea Serviciului regional specializat copiilor victime – o idee inovatoare pentru Republica Moldova, dar practicată cu succes în multe țări europene.

Violența asupra copiilor este o problemă a întregii comunități, iar demersul multidisciplinar a acestor cazuri de abuz față de copii vorbește despre conștientizarea fenomenului și  maturizarea societății.

Împreună putem deschide un Centru de reabilitare a copiilor victime ale violenței!

Completează declarația de impozit pe venit, indică în secțiunea 6 – FACULTATIVĂ – câmpul M2, codul fiscal al CNPAC 1011620002696 și oferă șansa de reabilitare într-un serviciu prietenos copiilor victime ale violenței!