Educaţia este un proces de influenţare pozitivă a copiilor de către adulţi. Orice acţiune a adulţilor influenţează puternic personalitatea copilului, generând şi alte efecte, decât cele aşteptate de adulţi.
Influenţarea educativă exercitată de adult poate conduce la rezultatul dorit, cel urmărit de educator, dar poate avea şi efect nul, sau poate provoca efecte negative, contrare celor scontate. Astfel, pedepsirea severă a unor abateri poate induce unui copil teama de a recunoaşte greşeala comisă, stimulându-l de să ascundă greşelile, să mintă, ca reacţie de apărare.
Uneori, însă, chiar şi intervenţia în scop educativ a unui adult poate fi greşită sau poate fi aplicată într-un mod greşit.
Într-un sondaj de specialitate, pe primul loc s-au situat greşelile în educarea copilului făcute de părinţi, apoi de rude, mai ales de bunici, şi abia după aceea, de către învăţători sau profesori, ori de alte persoane.
Aceste greşeli sunt, de cele mai multe ori, următoarele:
1. Lipsa unui regim de viaţă ordonat, cu o împărţire, adecvată vârstei, în perioade de somn, hrană şi veghe sau joacă.
2. Răsfăţul, satisfacerea tuturor capriciilor pe motiv că e „mic şi nu ştie”, coborârea ştachetei privind modul de comportare al copilului faţă de adulţi, şi responsabilităţile lui, în funcţie de vârstă. În acest caz, copilului nu i se refuză nimic, îi sunt satisfăcute toate capriciile, îi sunt permise gesturi deplasate, cum ar fi lovirea adultului care îl îngrijeşte (bunică, mamă etc.) sau adresarea unor cuvinte urâte, care nu sunt permise nici unui adult, totul fiind justificat prin vârsta fragedă şi prin neştiinţă.
3. Măsurile de severitate excesivă, cu reprimarea oricărei libertăţi şi iniţiative. Copilul nu are dreptul să se joace cu ceea ce vrea sau să se îmbrace cu ceea ce doreşte la un moment dat, ci trebuie să accepte tot ce îi impune adultul fără obiecţie, în caz contrar fiind pedepsit, iniţiativa sau manifestarea unei dorinţe fiind catalogată drept „neascultare” sau „obrăznicie”.
4. Dezinteresul total al unor părinţi fată de copil, totul reducându-se la a-i satisface nevoile de hrana şi de adăpost. Unii părinţi consideră că, dacă copilul are hrană, haine, jucării şi un loc de odihnă, mai mult sau mai puţin confortabil, copilul are tot ce-i trebuie şi, în consecinţă, nu-i mai acordă nici o atenţie.
5. Decizii arbitrare şi de neclintit privind activităţile sau dorinţele copilului, argumentându-se faptul, că copilul nu ştie ce e bine pentru el, adultul ştiind mai bine.
6. Curmarea brutală a unor dorinţe arzătoare ale copilului, cu explicaţia că adultul are altceva în plan şi din dorinţa de a-şi demonstra autoritatea asupra copilului.
7. Reproşul de a se fi născut fată sau băiat, şi comparaţii în defavoarea unui sex sau a altuia, cu lăudarea virtuţilor sexului opus.
8. Tratamentul discriminatoriu în raport cu ceilalţi fraţi sau copii din anturaj, compararea copiilor între ei şi scoaterea în evidenţă a minusurilor în evoluţia copilului.
9. Aplicarea unor pedepse iraţionale şi disproporţionate pentru orice abatere de la imaginea-model dorită de părinţi.
10. Supraestimarea sau subestimarea posibilităţilor reale ale copilului din motivul necunoaşterii etapelor de dezvoltare psihică şi fizică în funcţie de vârstă.
11. Interzicerea prieteniilor şi contactelor sociale cu alţi copii pe motiv că ar fi nocivi, generatori de experienţe negative, de obiceiuri proaste, din familii cu statut social modest etc., ceea ce duce la izolarea copilului, la instalarea unor stări de timiditate, de însingurare sau la o atitudine discriminatorie faţă de cei din jur.
12. Supraîncărcarea cu activităţi dorite de părinţi, dar care nu fac obiectul interesului copilului, nu-i fac plăcere, ci îl stresează.
13. Abandonul socio-afectiv părintesc caracteristic cuplurilor tinere, angajate încă în studii de calificare profesională, sau care îşi doresc o carieră deosebită.
Astfel, putem concluziona că orice acţiune de influenţare educativă a copilului izvorăşte dintr-o concepţie pedagogică a adultului sau din ideea că influenţa pe care o exercită adultul este neapărat pozitivă şi că duce la efectul dorit.
Erorile în educarea copiilor sunt rezultatul unor principii prinind educaţia copiilor, unor idei greşite sau prejudecăţi, provenind sau dintr-o mentalitate învechită, sau dintr-un modernism prost înţeles.
Urmările greşelilor de educaţie ale adulţilor în evoluţia ulterioară a copilului sunt multiple şi diverse, de la situaţii de eşec şcolar şi social, conflicte cu cei din jur, insatisfacţii pe diverse planuri, multiple dificultăţi de adaptare socială la un mediu schimbat, sentimente de însingurare, timiditate şi multe altele, până la depresii, nevroze şi alte tulburări psihice grave.
De aceea, o modalitate eficientă de prevenire a acestor efecte nedorite este informarea corectă şi la timp a familiei extinse atât asupra aspectelor importante referitoare la dezvoltarea copilului, cât şi asupra atitudinilor corespunzătoare care trebuiesc avute faţă de copil.
Flori Tutulan, logoped
