DODO

Cumpărînd un Dodo, contribuiți la reabilitarea unui copil abuzat

Anual, în Republica Moldova cca 5 mii de copii ajung victime ale abuzului și au nevoie de asistență specializată: psihologică, socială, legală.
Doar în 2019, în cadrul CNPAC, 520 de copii care au suferit în urma abuzului sexual, fizic, emoțional, au beneficiat de asistență specializată
Pentru a putea ajuta acești copii să se reabiliteze şi să aibă parte de o copilărie protejată, avem nevoie de susținerea Dumneavoastră.

Jucăria Dodo

Mascota copiilor abuzaţi, dar și cărţuliile de colorat care îl au în calitate de erou principal pe Dodo, ne-au însoţit în cadrul evenimentelor publice la care am participat.

Cum puteți intra în posesia jucăriei Dodo?

Produsele Dodo

Ajung la persoane, atât din ţară, cât și de peste hotare, inclusiv graţie partenerilor noștri

Doar cu 30 lei sau 50 lei, în cazul în care doreşti şi setul de creionaşe Dodo, poţi ajuta cel puţin 2 copii:
unul să se protejeze pe terenul de joacă, iar altul, victimă a abuzului, să primească ajutor de la specialişti.

Îţi doreşti această carte? Completează  FORMULARUL şi noi îţi vom fi foarte recunoscători!

Să colorăm cu Dodo!

„Să colorăm cu Dodo” – este o carte de colorat, în care Dodo şi prietenii lui, vor ajuta copiii, într-o formă jucăuşă şi artistică, să cunoască câteva reguli de siguranţă pe terenul de joacă. Cartea este un instrument prin care Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii colectează bani în susţinerea şi reabilitarea copiilor abuzaţi.

Contribuiți la reabilitarea unui copil victimă a abuzului!

DoDo va primi grijă și dragoste într-o nouă familie!
Jucăria continuă să aducă emoții frumoase și bucurii atât celor mici, cât și celor mari. 
Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC/NCCAP) a fost vizitat de echipa proiectului Data for IMPACT – Camelia Gheorghe si Maria Vremis. La finalul vizitei, Diectoarea de proiect Data for Impact USAID, Camelia Gheorghe, a adoptat un DoDo, contribuind, în acest fel, la reabilitarea unui copil victimă a abuzului în cadrul serviciilor de asistență din cadrul CNPAC.

DoDo – numele căruia a fost propus de către copiii unei grădinițe din Chișinău, a fost creat în contextul unei campanii de colectare de fonduri pentru ajutorarea copiilor abuzați. DoDo ne-a însoțit în cadrul evenimentelor publice și a ajuns la sute de persoane, atât din țara noastră cât și de peste hotarele ei.

Vă mulţumim pentru susţinere şi implicare!