Tipul de comunicare pe care vi-l propunem se bazează pe respect reciproc. Acesta presupune ca părinţii şi copiii să îşi exprime sentimentele pe care le au unul faţă de altul, în mod onest, fără frică, şi să se accepte unul pe celălalt. Puteţi să nu fiţi de acord cu ceea ce spune copilul, însă, trebuie să-i arătaţi că îl acceptaţi şi îi respectaţi părerea şi sentimentele. Îi veţi arăta că-l acceptaţi prin tonul vocii adoptat, prin cuvintele pe care le folosiţi şi prin comportamentul nonverbal (mimică, postura corpului).
Comunicarea ca bază a educării, presupune două aspecte importante:
- ascultarea reflexivă
- comunicarea mesajului
Ascultarea reflexivă
Ascultarea reflexivă implică înţelegerea a ceea ce copilul simte şi vrea să spună şi apoi repetarea ideilor exprimate, într-un mod în care acesta să se simtă înţeles şi acceptat. Ascultarea reflexivă oferă o oglindă pentru copil, în care el se poate vedea mult mai clar. Cu alte cuvinte, i se oferă copilului un răspuns la ceea ce a exprimat şi prin aceasta va şti că a fost înţeles de către părinte.
Ascultarea reflexivă presupune ceva mai mult decât a sta în faţa unui copil, înseamnă a-l convinge că recunoaşteţi sentimentele din spatele a ceea ce spune sau omite să spună.
Ştim că o persoană care este supărată are tendinţa de a pierde din vedere anumite aspecte. Prin ascultarea reflexivă putem ajuta copilul să gândească dincolo de problema care a apărut.
Mai jos vă prezentăm un exemplu de ascultare reflexivă:
Copilul: Profesorul este nedrept. N-o să fac niciodată ceva bine în clasa aceea!
Părintele: Simţi că eşti furios şi dezamăgit şi că ai vrea să renunţi.
Comunicarea poate fi verbală şi non-verbală. Acţiunile noastre, expresia facială şi postura noastră le comunică celorlalţi dacă îi ascultăm sau nu. Putem comunica non-verbal printr-un zâmbet, printr-o încruntare sau printr-o atingere pe umăr. Când răspundem prin acceptarea sentimentelor copilului, atât verbal cât şi non-verbal, nu facem altceva decât să încurajăm comunicarea.
În comunicarea cu copiii este utilă folosirea cuvintelor care reflectă intensitatea emoţiilor, fiind, astfel, posibilă transmiterea faptului că aţi înţeles nuanţele sentimentelor exprimate de către aceştia.
De exemplu:
„Eşti extrem de supărat pe Victor.”
„Eşti extrem de emoţionat pentru că vom merge în excursie.”
„Eşti foarte trist că ţi-ai pierdut jucăria.”
Răspunsul la mesajele non-verbale este la fel de important ca în cazul mesajelor exprimate verbal. Nu se poate desluşi înţelesul unei priviri ursuze, al unui zâmbet larg sau al unui chip înduioşător doar prin simpla ascultare a mesajului vorbit. Expresiile comportamentale spun de multe ori mai mult decât cuvintele.
Trebuie să învăţăm să descifrăm ce se găseşte în spatele cuvintelor spuse. Mai jos sunt prezentate câteva exemple de răspunsuri ale părinţilor la comportamentele non-verbale:
„Modul în care te încrunţi îmi spune că nu eşti de acord.”
„Când zâmbeşti astfel, pari foarte fericit.”
„Se pare că eşti cu adevărat supărat. Vrei să vorbim despre asta?”
Cum ştie copilul că îl ascultaţi?
Pentru a şti că este ascultat, copilul trebuie să primească un răspuns. Există două tipuri de răspunsuri:închise şi deschise.
Răspunsul închis este cel care indică faptul că cel care ascultă nu a auzit şi nu a înţeles ceea ce i s-a spus. Răspunsurile închise tind să blocheze comunicarea. Prin contrast, răspunsul deschis indică faptul că cel care ascultă a auzit ceea ce i-a spus cealaltă persoană şi că a înţeles mesajul din spatele cuvintelor. Mai jos vă prezentăm câteva exemple de răspunsuri închise şi răspunsuri deschise:
Copilul: Sunt dezamăgit de Victor şi de ceilalţi copii, pentru că nu au venit să se joace cu mine. Nu ştiu ce să cred…
Răspuns închis: Păi, lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum vrem noi. Aşa-i viaţa.
Răspuns deschis: Simţi că nimănui nu-i pasă de tine şi te simţi părăsit.
În primul răspuns nu se ţine cont de sentimentele copilului; prin el se transmite mesajul că ceea ce simte copilul nu contează. Acest tip de răspuns blochează comunicarea şi poate să-l facă pe copil să se simtă respins. În al doilea răspuns, interlocutorul transmite că a înţeles sentimentele copilului; în acest fel, copilul simte că este acceptat şi ascultat. El poate decide astfel să spună mai multe în legătură cu problema pe care o are.
Ascultarea reflexivă presupune oferirea unor răspunsuri deschise, care arată că înţelegem sentimentele celui cu care vorbim.
Răspunsul închis. Nu permite copiilor să-şi exprime sentimentele din cauza manifestării de către cel care ascultă a dezinteresului de a-l asculta şi a-l înţelege (prin intermediul mesajelor verbale sau non-verbale).
Răspunsul deschis. Permite copilului să-şi exprime sentimentele prin manifestarea acceptării sentimentelor copilului şi a înţelegerii mesajului transmis de către adult.
Exemple:
Afirmaţia copilului: Nu o să mă mai joc cu fetiţa aceea niciodată!
Răspuns închis: De ce nu o ierţi? Probabil că nu a vrut să facă asta!
Răspuns deschis: Într-adevăr eşti supărat pe ea!
Afirmaţia copilului: Nu pot s-o fac!
Răspuns închis: Acum nu vorbi aşa! De-abia ai început!
Răspuns deschis: Pare să-ţi fie greu.
Afirmaţia copilului: Aş vrea să pot pleca. El întotdeauna pleacă unde vrea.
Răspuns închis: Am mai discutat despre aceasta, aşa că nu mai insista!
Răspuns deschis: Ţi se pare nedrept ce se întâmplă!
Afirmaţia copilului: Nu vreau să mă duc la şcoală azi. Nici Adi nu merge.
Răspuns închis: Fiecare copil trebuie să meargă la şcoală. Nu se poate să nu mergi la şcoală.
Răspuns deschis: Îţi este teamă că te vor bate iar colegii?
Afirmaţia copilului: Eşti cea mai rea mamă din lume!
Răspuns închis: Să nu mai vorbeşti niciodată aşa cu mine!
Răspuns deschis: Se pare că eşti foarte supărat pe mine.
Sursa: www.scribd.com
