De cîtă libertate are nevoie un copil?

138

Este libertatea internă o trebuinţă a copilului?

Foarte des părinţii impun copiii să facă anumite lucruri, deoarece consideră că aşa este cel mai bine pentru odraslele lor. Sau viceversa – îi împiedică pe copii să-şi realizeze anumite porniri, idei, pentru că nu le consideră importante, relevante. Pentru aceasta sunt puse în aplicare învinuiri, ameninţări, pedepse, înjosiri, sarcasm – orice, pentru a-l impune să facă ceva împotriva voinţei sale. Stabilirea unui milion de reguli care încep cu „n-ai voie să…”, punerea personalităţii lui sub obroc, înăbuţirea talentelor, gândirii şi capacităţii lui de a lua decizii pot duce la distrugerea respectului şi încrederii în sine şi transformarea copiluluiîntr-un individ timid, laş, iresponsabil.

De fapt, se uită că tendiţa spre libertate este una din trebuinţele de bază ale omului. La copii această trebuinţă apare foarte devreme şi se maifestă prin „Eu singur”, „Eu pot”, etc. Începînd cu 2 ani copilul deja are nevoia să decidă în persoană asupra anumitor aspecte ale vieţii sale: cu ce jucărică să se joace, ce hăinuţă să îmbrace, ce să mănince la micul dejun. Odată ce cresc, se diversifică şi interesele copiilor, iar libertatea interioară devine o condiţie indispensabilă pentru satisfacerea acestor interese. Ajungînd la vîrsta adolescenţei, se conturează tendinţa către independenţă şi autonomie faţă de părinţi, nevoia de originalitate este foarte mare, manifestînd adeseori rigiditate intelectuală prin invocarea de argumente surprinzătoare dintr-un spirit de convingere exagerat.

De ce este important să-i oferim copilului libertate?

Atunci cînd copilul din propria iniţiativă alege ceva şi obţine un rezultat dorit, la el apare sentimentul de încredere în propriile forţe, dorinţa de a încerca şi altele. Un simţ puternic al încrederii în sine este unul dintre cele mai mari cadouri pe care le putem oferi copiilor noştri. A învăţa să facă alegeri simple cînd este mic, îl va ajuta să se pregătească pentru decizii mai grele atunci cînd va creşte.

Viaţa ne demonstrează că atunci cînd copilului mic i se dă libertate în jocuri şi ocupaţii, el este activ, creativ şi vesel. Şi viceversa, dacă copilului i se impun multe limite, el devine indiferent, încăpăţinat şi chiar agresiv. IPersonalitatea copilului se dezvoltă armonios doar într-o activitate în care acesta se implică din interes şi iniţiativă proprie. Atunci cînd prin impunere şi stabilirea exagerată a limitelor, este îngrădită libertatea copilului, chiar dacă aparent copilul se poate simţi în siguranţă şi satisfăcut, la nivel inconştient, el realizează că preţul pe care-l plăteşte este renunţarea la forţa şi integritatea eului său. Astfel, rezultatul supunerii este chiar contrariul a ceea ce ar fi trebuit să fie: supunerea sporeşte insecuritatea copilului şi, în acelaşi timp, crează ostilitate şi spirit de revoltă, care este mai de temut deoarece este îndreptat tocmai împotriva persoanei care îl îngrijeşte.

De cîtă libertate are nevoie copilul?

Libertatea copilului este deplină între trei limite: să nu-şi facă rău lui însuşi, să nu facă rău celorlalţi, să nu facă rău lucrurilor. 
Să nu-şi facă rău lui înseamnă să ştie să-şi poarte de grijă astfel încît să se păzească, să nu se lovească, să-şi producă un traumatism, o îmbolnăvire, să se pună într-o situaţie dificilă, periculoasă. 
Să nu facă rău celorlalţi înseamnă să nu lovească, să nu îmbrâncească, rănească, scuipe, muşte, insulte, să vorbească urât, să fie nepoliticos. 
Să nu facă rău lucrurilor înseamnă să nu distrugă în mod voit ceva, un obiect. Treptat, renunţaţi la careva din responsabilităţile şi grijile pe care le aveţi în raport cu copilul, transmiteţi-i aceste responsabilităţi.

Comportamentul părinţilor este decisiv pentru dezvoltarea unui spirit sănătos de libertate al copilului.

  • Oferiţi-i posibilitate copiluli să aleagă, să ia decizii desinestătător, de la vîrste cît mai mici.

De exemplu, la micul dejun, îl puteţi lăsa pe copil să aleagă dintre ouă sau clătite; cînd merge la grădiniţă sau şcoală să aleagă el singur culoarea maletei sau ciorapii cu care doreşte să meargă; să aleagă clubul sportiv la acre vrea să meargă, etc.

  • Renunţaţi treptat la careva responsabilităţi, griji ce le aveţi în raport cu copilul. E vorba de acele griji mărunte care îl încurcă pe copil să se maturizeze. Transmiterea responsabilităţii pentru anumite activităţi – este de fapt cea mai bună grijă pe care o puteţi avea pentru copil, care îl va face pe el mai încrezut în sine.

De exemplu, de la o anumită vîrstă copilul poate să-şi asume singur responsabilitatea de a se trezi dimineaţa (chiar şi cu riscul că va întîrzia de cîteva ori la şcoală), de a face tualeta de dimineaţă (chiarşi cu riscul că va pleca la şcoală cu faţa nespălată) 🙂

  • Permiteţi-i copilului să se confrunte cu consecinţele negative ale acţiunilor/inacţiunilor sale.Trecerea personală prin aceste experienţe îl va maturiza şi îl va face mai responsabil de deciziile sale.
  • Discutaţi cu copilul despre interesele, preferinţele lui. Lăudaţi-l pentru reuşite, mai ales dacă acestea sunt rezultatul alegerii făcute de el. Într-o manieră pozitivă, cu manifestarea dragostei şi înţelegerii puneţi în discuţie consecinţele negative ale neîndeplinirii unor responsabilităţi la care copilul s-a angajat să le preia. Sfatuiţi-l cum să sa-şi optimizeze acţiunile.

Daniela Sîmboteanu, psiholog