Importanţa şi rolul intervievatorului în procesul penal al Republcii Moldova

188

În cadrul procesului penal cu implicarea minorilor, indiferent de statutul procesul al acestora, este important să se pornească de la premisa, că interesul superior al copilului prevalează. Astfel, specialiştii implicaţi în procesul penal cu participarea minorului trebuie să ţină cont de toate standardele internaţionale şi legislaţia naţională, care prevăd o serie de garanţii ce protejează copilul la toate etapele procesului penal.

Unul dintre specialiştii care interacţionează direct cu copilul este intervievatorul.

Cine este intervievatorul şi care este rolul lui în procesul penal?

În conformitate cu Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova, intervievatorul este persoana invitată într-un proces penal de către organul competent pentru a intermedia audierea minorului victimă/martor al infracţiunii în condiţiile art. 1101 (cazuri speciale de audiere a martorului minor) Cod de procedură penală (CPP). În calitate de intervievator sunt implicate persoane care au studii juridice sau în domeniul psihologiei, special instruite pentru această sarcină. În procesul de audiere a minorului, intervievatorul are statut de specialist.

Altfel zis, intervievatorul este specialistul care facilitează audierea, având sarcina de a adapta procedura audierii în cadrul procesului penal la specificul copiilor cu statut de victimă/martor al infracţiunii, de a ajuta copilul să expună informaţia pertinentă cazului investigat. El favorizează procesul de ascultare şi obţinere a informaţiei relevante cazului cercetat şi, totodată, urmăreşte asigurarea respectării interesului superior al copilului. 

Ce calităţi şi abilităţi trebuie să posede intervievatorul în scopul realizării unei audieri eficiente?

Pe lângă calificarea profesională cerută de lege (studii juridice sau psiholog), reputaţie ireproşabilă, capacitate de exerciţiu deplină şi lipsa antecedentelor penale, intervievatorul trebuie:

  • să aibă experienţă de lucru cu minorii;
  • să fie o persoană care are motivaţia de activa în calitate de intervievator, în condiţiile art. 1101 CPP, determinată de facilitatea de a interacţiona cu minorii;
  • să poată stabili o relaţie de încredere în cadrul unei discuţii cu copilul;
  • să posede un limbaj adecvat şi accesibil copiilor;
  • să fie de acelaşi sex cu copilul audiat;
  • să se afle pe lista persoanelor specializate în lucrul cu minorii întocmită de instituția în care activează;
  • să fie iniţiată cu privire la materialele cazului investigat şi orice acţiune este realizată, ţinându-se cont de interesul superior al copilului;
  • să fi beneficiat de instruire în instituţiile abilitate din Republica Moldova (120 ore prevăzute în curriculum-ul aprobat de Institutul Naţional al Justiţiei şi Centrul Naţional pentru Prevenirea Abuzului faţă de Copii ) sau din străinătate;
  • să posede abilităţi de dirijare a echipamentului de audiere şi înregistrare audio-video a audierii.

Unde îşi desfăşoară activitatea intervievatorul?

Reieşind din faptul că statutul şi activitatea intervievatorului urmează să fie reglementate detaliat prin Regulament, ce se află în proces de elaborare, la moment, evidenţiem că activitatea intervievatorilor trebuie să se desfăşoare la locul aflării camerei de audiere. În acest sens, în Republica Moldova au fost amenajate camere de audiere în condiţii speciale a minorilor victime/martori ai infracţiunilor în 7 procuraturi teritoriale, fapt ce ar permite angajarea şi salarizarea intervievatorilor, precum şi sporirea calităţii audierii realizate.

Acest material a fost realizat in cadrul proiectului sustinut de Programul USAID de Consolidare a Institutiilor Statului de Drept.