Garantarea universală a respectării drepturilor copilului, protejării împotriva abuzurilor sexuale şi violenţei, împotriva toleranței practicilor tradiţionale care afectează sănătatea copiilor este consacrată la nivel global. Implementarea efectivă a standardelor degajate de organismele internaționale este pusă pe seama statelor-membre, unde o atenție particulară se acordă valorilor, tradițiilor și realităților culturale pentru a se facilita transpunerea normelor obligatorii existente în fiecare stat în parte.
Suplimentar, în acest sens au fost formulate recomandări, ghiduri practice și linii directoare având drept scop uniformizarea practicilor de implementare pe toate segmentele ce implică protejarea drepturilor copilului la general și, în particular, a drepturilor copilului victimă.
Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (Adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 20 noiembrie 1989) urmăreşte consolidarea realizării drepturilor tuturor copiilor în modul prevăzut în Convenţie prin dezvoltarea capacităţilor persoanelor împuternicite cu atribuţii corespunzătoare de a respecta, proteja şi îndeplini drepturile copiilor (art. 4) şi capacitatea deţinătorilor de drepturi de a-şi reclama drepturile: ghidaţi mereu de drepturile la non-discriminare (art. 2), supremaţia interesului superior al copilului (art. 3 para. 1), viaţă, supravieţuire şi dezvoltare (art. 6), precum şi respectarea opiniilor copilului (art. 12). Statele părţi trebuie să ia toate măsurile pentru a proteja copilul împotriva oricăror forme de tratament capabile să aducă atingeri condiției sale, promovând refacerea fizică, psihică şi reintegrarea socială a oricărui copil victimă (art. 19, 32, 34, 39).
Protocolul Opţional la Convenţia pentru Drepturile Copilului contra vânzării copiilor, prostituţiei juvenile și pornografiei juvenile (Adoptat de către Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia 54/263 din 25 mai 2000) în particular art. 8, stipulează necesitatea de a proteja copiii victime sau supraviețuitorii în cauză. Interesele copilului trebuie să constituie “un considerent primordial” al sistemului justiției penale, statele urmează să furnizeze pentru cei ce lucrează cu copiii victime o instruire specializată. Pentru copiii victime trebuie adaptate procedurile prin a se ține cont de vulnerabilitatea și nevoile speciale ale acestora. Copiilor victime trebuie să li se pună la dispoziție servicii de sprijin adecvate, aceștia urmează să fie informați despre caz și despre drepturile lor, precum şi că pot face declarații, protejându-se identitatea și viața privată etc.
Conform Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (Adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia A/RES/61/106 din 13 decembrie 2006), statele participante trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru a asigura exercitarea de către copiii cu dizabilităţi, în măsură egală cu alţi copii, a tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, prin a se ţine cont în primul rând de interesul suprem al copilului, fiindu-i asigurat dreptul la libera exprimare (art. 7).
Ansamblul Regulilor Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la Administrarea Justiţiei Juvenile – “Regulile de la Beijing” (Adoptate de Adunarea Generală a O.N.U. prin Rezoluţia 40/33 din 29 noiembrie 1985) pun accent pe asigurarea bunăstării minorului şi respectarea principiului proporţionalităţii (para. 5), acordarea unei atenţii speciale problemelor şi nevoilor particulare ale copiilor pe parcursul administrării justiției pentru minori; inclusiv atunci când copiii sunt victime ale infracțiunilor.
Ghidul Naţiunilor Unite pentru Justiţie în probleme cu participarea Copiilor Victime și Martori ai Infracţiunilor (Adoptat de Consiliul Economic şi Social al O.N.U. prin Rezoluţia 2005/20 din 22 iulie 2005) prezintă acele linii directorii – cadru util statelor-membre pentru a fi utilizat în ameliorarea protecţiei copiilor victime şi martori ai infracțiunilor. În Ghid se regăsesc principiile demnităţii, non-discriminării, interesului superior al copilului, protecţiei, dezvoltării armonioase şi participării prezentând garanţii suplimentare în procesul realizării justiţiei (Secțiunea III, para. 8). Se menţionează că copiii victime şi martori au nevoie de o protecţie deosebită, asistenţă şi susţinere corespunzătoare vârstei lor, nivelului de maturitate şi necesităţilor unice pentru a preveni suferinţa ulterioară şi trauma care pot rezulta din participarea lor în procesele justiţiei penale (Secțiunea V). Pentru a evita suferinţa copilului, interviurile, examinările şi alte forme de urmărire trebuie să fie efectuate de către profesionişti instruiţi într-un mod sensibil, respectuos şi aprofundat (Secțiunea V, para. 13, Secțiunea XV, para. 40). Fiecare copil trebuie să fie tratat în calitate de martor capabil (Secțiunea VI, para. 18). Statele-membre urmează să garanteze copiilor victime și martori ai infracțiunilor apărarea și realizarea tuturor drepturilor (Secțiunile VII-XIV).
Comentariul General al Comitetului O.N.U. pentru Drepturile Omului nr. 17: Drepturile copilului (art. 24) recunoaște dreptul fiecărui copil, fără a se admite vreo discriminare (para. 5), de a primi de la familia sa, societate și stat protecția cerută de statutul său de minor. Statele sunt obligate să adopte de rând cu măsurile generale măsuri speciale de protecție a copilului (para. 1, 4), măsuripreventive unde copiii să nu fie supuși la acte de violență, tratament crud și inuman sau exploatați etc. (para. 3, 6).
Acest material a fost realizat in cadrul proiectului sustinut de Programul USAID de Consolidare a Institutiilor Statului de Drept.
