Atelier practic de totalizare pentru psihologi privind asistența psihologică a copiilor în situații de risc

10

La 21 decembrie 2012, Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii (CNPAC) a desfăşurat ultimul atelier practic din acest an privind dezvoltarea şi consolidarea capacităţiilor psihologilor care activează în cadrul instituţiilor responsabile de protecţia copilului.

Atelierul de generalizare a avut scopul de totalizare a informaţiilor asimilate pe parcursul celor 3 ateliere practice care au avut loc în perioada noiembrie-decembrie şi au abordat tematica „Asistenţa psihologică a copiilor în situație de risc”.

În cadrul atelierului, participanţii s-au implicat activ în analiza studiilor de caz aplicând evaluarea psihologică primară, elaborarea planurilor de intervenţie psihologică, documentarea, raportarea rezultatelor, elaborarea recomandărilor.

Participanţii au apreciat bunele practici disiminate de CNPAC, menţionând faptul că unele instituţii deja le-au preluat în activitatea profesională. Totodată, participanţii au apreciat pozitiv informaţiile utile, activităţile practice, schimbul de experienţă şi abilităţile învăţate.

La activitate au fost prezenţi psihologii din cadrul Direcţiilor pentru Protecţia Drepturilor Copilului din sectoarele mun. Chişinău, dar şi reprezentanţi din cadrul centrelor de plasament.

Atelierele sunt organizate în cadrul proiectului „Copilărie fără violenţă – spre un sistem mai bun de protecţie în Europa de Est”, cu suportul Fundaţiei „Nobody’s Children” şi Fundaţiei OAK.