Ateliere organizate de CNPAC în cadrul Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, 2018

17

width=600

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) a organizat în cadrul ediției 2018 a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret două ateliere pentru copii și părinți.

Atelierul „Reguli de siguranță” a fost destinat copiilor de 3-6 ani și a avut drept scop învățarea regulilor de prevenire a abuzului sexual asupra copiilor. În cadrul acțiunii au participat cca 30 de copii, însoțiți de părinți și educatori. Copiii au învățat cum să recunoască un abuz și cum trebuie să procedeze pentru a preveni asemenea situații. La final, toți participanții au primit cărțulia Kiko şi Mâna – o broşură adresată copiilor care transmite mesajul Aici nu se pune mâna, elaborată de CNPAC în cadrul campaniei de combatere a abuzului sexual asupra copiilor.

Cel de-al doilea atelier cu genericul „Sentimente de părinte – cum le stăpânim” a fost destinat părinților interesați de educația nonabuzivă a copiilor. Participanții la atelier au luat cunoștință cu diverse metode de monitorizare a emoțiilor negative în situații de criză și au avut posibilitatea să adreseze mai multe întrebări psihologului CNPAC. Părinților le-a fost oferită publicația “Fără palme și abuz”, elaborată de CNPAC în cadrul campaniei “Protejează-mă! Eu sunt mic”.

CNPAC a participat în acest an pentru prima dată la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, eveniment care se bucură de o mare popularitate la noi în țară, oferind posibilitatea vizitatorilor să cunoască mai multe despre activitatea organizației, posibilitățile pe care le au în ceea ce privește prevenirea abuzului față de copii, dar și contribuția pe care și-o poate aduce fiecare la reabilitarea copiilor victime ale violenței.

La ediţia 2018 a Salonului au fost prezente circa 150 de edituri şi distribuitori de carte din nouă ţări: Republica Moldova, România, Franţa, Germania, China, Lituania, Rusia, Polonia și Ucraina.

Tradiţional programul Salonului include prezentarea participanților, lansări de carte, expoziţie de ilustraţii de carte în original, un simpozion, conferinţă ori seminare în problemele cărţii şi lecturii copiilor, o întrunire a copiilor – laureaţi ai concursurilor naţionale şi internaţionale de creaţie literară, concursuri și diferite ateliere de creație.

width=600

width=600

width=600

width=600

width=600

width=600

width=600

width=600