Comunicarea instituțiilor de învățământ cu mass-media. Cum relatăm despre copii?

44

Cum comunică instituțiile de învățământ cu mass-media și care sunt regulile de care trebuie să se țină cont în relatările despre copii? Sunt întrebări la care au încercat să afle răspuns în jur de 500 de profesioniști din domeniul educației, din raioanele  Cahul și Ungheni, participanți ai unui webinar, organizat de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC).

Președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu, a menționat că „scopul evenimentului este conștientizarea de către profesioniștii din cadrul instituțiilor educaționale, dar și de către jurnaliști a necesității de a comunica etic și responsabil atunci când sunt abordate subiecte ce vizează copiii, pornind de la interesul superior al fiecărui copil în parte. Este de datoria fiecărei instituții educaționale să garanteze, prin implementarea Politicii instituționale de protecție a copilului, un cadru sigur, bazat pe respect și demnitate, atunci când se dorește ca vocea copiilor să fie auzită prin intermediul mass-media”.

Jurnalista și comunicatoarea Natalia Porubin, membră a Consiliului de Presă, a vorbit în cadrul evenimentului despre importanța parteneriatului instituțiilor de învățământ cu mass-media, dar și despre realizarea, în practică, a prevederilor Regulamentului privind comunicarea între institutiile educationale și mass-media, aprobat de Ministerul Educației în 2014. Documentul se adresează personalului didactic şi de conducere din instituţiile de învăţământ şi prezintă modul în care acesta urmează să comunice cu reprezentanţii mass-media în cazurile care se referă direct sau indirect la copii.

Jurnaliştii au dreptul să solicite orice fel de informaţii, iar profesioniștii din sistemul educațional au obligația să asigure protecția copiilor aflați în situație cu conotație negativă. Pe de o parte, trebuie să asigurăm accesul jurnaliștilor la informațiile de interes public, iar opinia publică trebuie să fie informată corect. Pe de altă parte, este important ca profesioniștii din domeniul învățământului să respecte interesul superior al copilului și să nu dăuneze în niciun fel interesului superior al copilului. Ambele bresle ar trebui să țină cont că protejarea copiilor de orice formă de violență este un drept fundamental, garantat de Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului. În același timp, este important să vorbim despre violența împotriva copiilor ca acest fenomen să poată fi prevenit, denunțat și sancționa atunci când are loc”, consideră jurnalista Natalia Porubin.

Unul dintre participanții la webinarul organizat de CNPAC a fost și directorul liceului ”Mihai Eminescu” din raionul Ungheni, Petru Langa„Pornind de la rolul mass-media într-o societate modernă, dar și de la misiunea instituțiilor de învățământ, comunicarea între acestea determină creșterea unei generații libere și sănătoase. Comunicarea eficientă între instituțiile mass-media și instituțiile de învățământ contribuie esențial la educarea tinerei generații în spiritul adevărului și libertății”.

Instituțiile de învățământ au dreptul și obligația să comunice cu mass-media, mai ales atunci când interesele copiilor o cer. Însă, în acest proces intervine și o mare responsabilitate și provocare, aceea de a asigura că informația distribuită nu dăunează nici copilului și nici familiei acestuia, afirmă Gheorghe Trofin, coordonator programe protecția copilului, UNICEF. „Produsele jurnalistice trebuie să respecte demnitatea și drepturile fiecărui copil în orice circumstanță, precum dreptul la confidențialitate, la ascultarea opiniilor, la participare în procesul de luare a deciziilor care îi afectează”, conchide Gheorghe Trofin, coordonator programe protecția copilului, UNICEF.

Printre principiile ce stau la baza comunicării cu mass-media sunt respectarea interesului superior al copilului, confidenţialitatea datelor cu caracter personal, transparenţa activităţii instituţiilor publice, respectarea normelor legale, etice şi morale, potrivit cărora adulţii au obligaţia de a proteja copilul în orice situaţie, responsabilitatea jurnaliştilor pentru respectarea eticii profesionale, toleranţă şi nediscriminare.

Activitatea este realizată de CNPAC în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF. Părerile și opiniile exprimate aici aparţin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al UN Women, al UNICEF sau al Uniunii Europene.

Imprimare