DECLARAŢIE: Coaliţia Naţională”Viaţa fără violenţă în familie” este îngrijorată de modul în care redacţia Timpul a abordat cazul violului de la Orhei

16

Noi, membrii  Coaliţiei Naţionale”Viaţa fără violenţă în familie” ne exprimăm îngrijorarea şi  dezacordul faţă de modul în care a fost abordat cazul violului de la Orhei (Pavel Păduraru, „Violul de la Orhei, o farsă inventată de societatea civilă”, Timpul, nr. 6 din 19.02.2016).

Considerăm că abordarea unilaterală şi superficială a cazului şi întregul conţinut al publicaţiei, care nu este bazată pe studierea atentă şi echidistantă a tuturor detaliilor, denotă o gravă prejudecată faţă de victimele violului, de genul „ce-o căutat aceea o găsit”.  

Autorul a încercat să ne spună cât de depravată este fata dar a omis să spună că ea este minoră şi că are dreptul la protecţie specială în baza legii. Mai mult decât atât, articolul denotă o ignoranţă acerbă a principiilor de relatare a informaţiilor într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce s-au făcut demersuri pentru verificarea lor.

Autorul articolului în loc să abordeze obiectiv problema stereotipurilor în societatea noastră, de fapt este apărătorul acestora. Acest lucru este şi mai grav în condiţiile în care în societate, circa 42 % dintre bărbaţi, consideră că dacă o femeie este violată înseamnă că ea a determinat această situaţie, iar 34 de % dintre bărbaţi consideră că dacă victima este uşuratică sau are o reputaţie proastă atunci nu se consideră viol (conform  datelor din Studiului naţional ”Bărbaţii şi eglitatea de gen în Republica Moldova” decembrie 2015).

 Ne întrebăm dacă totuşi rolul mass-media este de a relata obiectiv asupra unor evenimente în interes public, iar rolul jurnalistului este de a servi interesului public conform propriei sale conştiinţe şi în acord cu principiile Codului Deontologic şi a legislaţiei Republici  Moldova.

Amintim că, conform Codului Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova, jurnalistul este dator să respecte dreptul la viaţă privată şi demnitate al persoanelor şi să relateze despre comportamentul privat al unei persoane private doar dacă acest comportament tulbură ordinea publică sau încalcă drepturile altor persoane. În acest context, facem referire la obligaţia de a respecta prevederile privind ocrotirea drepturilor copiilor, asa cum sunt reglementate de Convenţia ONU privind Drepturile Copilului, Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi Convenţia privind Eliminarea Tuturor Formelor de Violenţă faţă de Femei.

Considerăm că articolul este denigratoriu şi la adresa societăţii civile, bazat pe stereotipuri şi prejudecăţi. Însuşi titlul articolului, care învinuieşte gratuit societatea civilă că ar fi inventat „o farsă” este un fals. Subiectul articolului este infracţiunea de viol a unei minore, prevăzută de Codul penal al Republicii Moldova, care se află în continuare în proces de examinare. De fapt, doar datorită implicării societăţii civile pe acest caz a fost sensibilizată opinia publică, iar minora a beneficiat de asistenţă juridică calificată şi asistenţă psihologică specializată din partea unor organizaţii non-guvernamentale din cadrul Coaliţiei. 

În concluzie, considerăm că publicul a fost dezinformat prin relatarea eronată a cazului care implica violul unei minore.

Semnatarii acestei Declaraţii cer publicarea acesteia în ziarul Timpul, în următoarea ediţie, cu prezentarea scuzelor de rigoare faţă de societatea civilă şi victimă.