Echipele multidisciplinare din suburbiile mun. Chișinău sunt instruite cum să colaboreze în cazurile de violență împotriva copiilor

23

CNPAC în colaborare cu Direcția Municipală pentru Protecția Drepturilor Copilului organizează ateliere de instruire pentru primari, pedagogi, lucrători medicali, asistenţi sociali, poliţişti din suburbiile mun. Chişinău.

Instruirile au loc în perioada 28 iulie – 8 august, iar participanții urmează să-și dezvolte capacitățile în aplicarea Mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării, exploatării şi traficului, aprobat prin Hotărârea Guvernului  nr. 270 din 8 aprilie 2014.

În cadrul atelierelor sunt puse în discuție tematici ce vizează legislația R. Moldova cu referire la protecția copilului, combaterea violenței în familie ș.a. De asemenea, sunt prezentate metode și instrumente practice în vederea identificării, referirii și asistenței multidisciplinare a copiilor victime ale violenței.

Atelierele sunt organizate  în cadrul Proiectului „Protecţia copiilor faţă de violenţă, abuz, neglijare şi exploatare în Moldova” implementat de Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii(CNPAC) cu suportul reprezentanţei UNICEF Moldova.