Justiţia în interesul copilului în cadrul procedurilor judiciare

24

Zeci de copiii din întreaga lume intră zilnic în contact cu sistemul juridic într-un fel sau altul. Pentru unii copiii însă această experienţă poate fi foarte neplăcută chiar dacă justiţia garantează respectarea drepturilor tuturor copiilor. Cu toate că există principii de bază ale sistemului juridic bine stabilite, practica demonstrează că justiţia nu este în toate cazurile adaptată la situaţia copiilor victime/martori ai infracţiunilor.

Cum arată un sistem juridic în interesul copilului?

Recomandările Consiliului Europei ne spun că un sistem juridic în interesul copilului nu trebuie să „pășească” înaintea copilului sau să îl lase în urmă. Acesta trebuie să trateze copilul cu demnitate, respect, afecțiune și echitate. Trebuie să fie accesibil, ușor de înțeles și fiabil. Acesta ascultă copilul, ia în serios opiniile sale și se asigură că interesele celor care nu se pot exprima (cum ar fi bebelușii) sunt, de asemenea, protejate. Își ajustează procedurile la situația acestora, fără a fi excesiv de expeditiv sau îndelungat, însă suficient de rapid. Orientările privind justiția în interesul copilului sunt menite să asigure toate aceste lucruri, să garanteze accesul adecvat al tuturor copiilor la justiție, precum și un tratament respectuos și reactiv.

Care sunt drepturile copilului în cadrul procedurilor judiciare?

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene stabileşte drepturi care au o importanţă majoră pentru drepturile copilului în cadrul procedurilor judiciare, printre acestea se numără:

Articolul 1 – Demnitatea umană. Demnitatea umană este inviolabilă. Aceasta trebuie respectată și protejată.

Articolul 4 – Interzicerea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante. Nimeni nu poate fi supus torturii și nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Articolul 6 – Dreptul la libertate și la siguranță. Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță.

Articolul 7 – Respectarea vieții private și de familie. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor.

Articolul 8 – Protecția datelor cu caracter personal. (1) Orice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc. (2) Asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimță­ mântului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora. (3) Respectarea acestor norme se supune controlului unei autorități independente.

Articolul 21 – Nediscriminarea. (1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală. (2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie.

Articolul 24 – Drepturile copilului. (1) Copiii au dreptul la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Ei își pot exprima în mod liber opinia. Aceasta se ia în considerare în problemele care îi privesc, în funcție de vârsta și gradul lor de maturitate. (2) În toate acțiunile referitoare la copii, indiferent dacă sunt realizate de autorități publice sau de instituții private, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial. (3) Orice copil are dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția cazului în care acestea sunt contrare interesului său.

Articolul 47 – Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.

În final, orice stat are obligația de a se asigura că interesele superioare ale copiilor sunt considerate prioritare în cadrul oricărei acțiuni care îi afectează. Dezvoltarea sistemelor judiciare în interesul copilului asigură protecția acordată tuturor copiilor, sporește gradul de participare şi implicare semnificativă a acestora și, totodată, îmbunătățește funcționarea întregului sistem de justiție.

Surse:

http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:083:0389:0403:ro:PDF

http://fra.europa.eu/sites/default/files/fra-2015-child-friendly-justice-professionals-summary_ro_0.pdf