La data de 1 iunie CNPAC organizează Ziua Ușilor Deschise

21

width=600

Dragi copii și părinți!

Ziua Internațională a Copiilor este un prilej de a ne întâlni și a marca această sărbătoare împreună.

Noi, echipa Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC), vă invităm pe data de 1 iunie la Ziua Ușilor Deschise, unde veți avea ocazia să participați la ateliere atât pentru copii, cât și pentru părinți, să petreceți timpul interesant și util.

Pe parcursul zilei vom organiza:

– De la ora 10:00 până la 11.00 – atelier pentru copii de 3-8 ani, cu tematica “Reguli de siguranță”, în cadrul căruia copiii vor învăța cum să recunoască ameninţările şi își vor dezvolta abilităţile de apărare în situaţiile de potenţială violenţă.

– Paralel cu această activitate, 10:00 -11:00, va fi organizat atelierul ”Întrebări și răspunsuri despre cum să-ți educi copilul cu dragoste și respect”, la care părinții vor putea discuta cu psihologii CNPAC despre educația nonabuzivă a copiilor, stăpânirea emoțiilor și modalități de a depăși situațiile de criză în comunicarea cu copiii.

– Între 12:3013:30 va avea loc un atelier de creație pentru copii de 4-10 ani, la care va participa și pictorița Aliona Bereghici, care l-a ilustrat foarte iscusit pe DoDo – mascota copiilor abuzați, în cartea de colorat “Să colorăm cu DoDo”.

– În intervalul 14:00 -16:00, copiii de 7-11 ani sunt invitați să parcurgă împreună cu echipa CNPAC jocul de masă “În drum spre casă”, în cadrul căruia, copiii vor însuși informații utile despre cum să depășească diverse riscuri care ar putea să apară în timp ce se plimbă în curte, merge la școală, navighează pe internet, etc. Și nu în ultimul rând își vor face prieteni noi.

Vă așteptăm cu drag la CNPAC: str. Calea Ieșilor 61/2, orele 10:00-16:00, unde veți avea parte de o atmosferă prietenoasă, multă comunicare, diverse materiale informative pe care le veți putea lua acasă și desigur surprize!