Parteneriat pentru promovarea educației prietenoase: CNPAC și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” au semnat un acrod de colaborare

28

Astăzi a fost oficializată o colaborare de lungă durată între Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Acordul de colaborare a fost semnat de către președinta CNPAC, Daniela Sîmboteanu, și rectora universității, Alexandra Barbăneagră.

Prima activitate planificată în cadrul acestui parteneriat va avea loc în contextul campaniei naționale de sensibilizare „Educația NU doare”, ce se va desfășura în perioada 1-19 noiembrie. Campania urmărește să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța educației fără violență și să promoveze crearea unui mediu școlar sigur, atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice.

Daniela Sîmboteanu, președinta CNPAC, a declarat: „Această colaborare reprezintă un pas important în consolidarea eforturilor comune pentru prevenirea abuzului față de copii, promovarea unui mediu educațional sigur, dar și a prevenirii arderii profesionale a profesorilor.”

Prin semnarea acestui acord, cele două instituții își propun să dezvolte noi inițiative și programe care să contribuie activ la protejarea și promovarea drepturilor copiilor și la îmbunătățirea calității educației în Republica Moldova.