Promovarea abordărilor etice participative de implicare a copiilor și tinerilor în combaterea violenței sexuale

37

width=600

Autoritățile publice și comunitatea de specialiști ar avea mai mult de câștigat dacă ar promova abordările etice participative de implicare a copiilor și tinerilor în combaterea violenței sexuale.

Este concluzia la care au ajuns specialiștii organizațiilor de protecția a copiilor/tinerilor din 3 țări – Centrul Național de Prevenirea a Abuzului față de Copii (Republica Moldova), Different and Equal (Albania) și ATINA (Serbia) – participanți la evenimentul de totalizare a proiectului „Vocea noastră contează” care a avut loc în perioada 9-10 septembrie 2019 la Chișinău.

Participanții la eveniment au împărtășit experiența lor de a lucra cu grupurile de copii și tineri supraviețuitori ai abuzului Pe parcursul a 9 luni tinerii implicați în program au învățat despre spațiu sigur, consimțământ, confidențialitate, advocacy și lobby, au explorat cele mai sensibile aspecte ale violenței sexuale, participării și drepturilor copilului. De asemenea, tinerii au elaborat propriile activități de advocacy menite să influențeze politicile și/ sau practicile de la nivel național.

Dificultățile cu care se confruntă supraviețuitorii abuzului sexual din fiecare țară sunt similare. Printre acestea se numără: re-traumatizarea supraviețuitorului la primul contact cu specialiștii, acuzarea copilului/tânărului, lipsa de încredere în declarațiile copilului/tânărului, intervenții ineficiente, acceptarea tacită a căsătoriilor la vârste precoce, considerându-le practici izolate ce țin de contextul cultural etc.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul proiectului „Vocile noastre contează” implementat în Republica Moldova de către Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii în parteneriat cu Centrul Internațional de Cercetarea a exploatării sexuale, violenței și traficului de copii (CI) din cadrul Universității Bedfordshire, finanțat de Fundația OAK.

width=600

width=600