Violența împotriva copiilor în contextul pandemiei COVID-19: o criză ascunsă

53

DECLARAȚIA LIDERILOR MONDIALI: Violența împotriva copiilor în contextul pandemiei COVID-19: o criză ascunsă.

Pandemia de COVID-19 a avut un impact devastator asupra întregii lumi. Eforturile de oprire a răspândirii coronavirusului sunt vitale pentru sănătatea populației de pe întregul glob, dar în același timp ele ar putea să cauzeze expunerea copiilor la un risc sporit de violență, inclusiv rele tratamente, violență de gen și exploatare sexuală.

În calitate de lideri ai organizațiilor care și-au asumat angajamentul de a pune capăt fenomenului de violență împotriva copiilor, ne solidarizăm prin a-ne exprima o îngrijorare profundă în acest sens, făcând apel la acțiune, reiterând  promisiunea de a acorda în continuare sprijinul pentru protecția copiilor împotriva violenței, dar și pentru atenuarea impactului cauzat de COVID-19 asupra copiilor din orice țară sau comunitate.

O treime din populația globului se află în prezent în condiții de carantină cauzată de COVID-19, inclusiv peste 1.5 miliarde de copii la nivel global au fost afectați de suspendarea procesului educațional în  școli. Factorii precum restricțiile de circulație, pierderea veniturilor, izolarea, aglomerarea într-un spațiu restrâns, precum și nivelul sporit de stres și anxietate, ar putea să crească probabilitatea ca copiii să devină victime sau martori ai abuzului fizic, psihologic sau sexual în casele lor, acest risc fiind îndeosebi proeminent în cazul copiilor deja aflați într-un cadru familial violent sau disfuncțional. În contextul în care comunicarea on-line a devenit un element esențial pentru a menține activitățile copiilor de învățare, suport și joc, în aceeași măsură a crescut și gradul de expunere a acestora la hărțuire în mediul on-line, aceștia devenind mai predispuși de a se antrena în comportamente riscante sau relații de exploatare sexuală în mediul virtual. 

Situația este agravată de restricționarea accesului copilului la colegi de școală, învățători, asistenți sociali  precum și la siguranța și serviciile oferite în cadrul instituțiilor de învățământ. Un motiv aparte de îngrijorare îl prezintă situația copiilor vulnerabili – refugiați, migranți, strămutați intern, privați de libertate, lipsiți de grija părintească, cu dezabilități, copiii străzii și copiii din zonele afectate de conflicte. Pentru mulți dintre ei, accentuarea vulnerabilităților pe plan economic va însemna un pericol de a fi atrași în exploatare prin muncă, căsătorii timpurii și trafic de copii. 

Acțiuni în acest sens trebuie întreprinse imediat. Împreună, venim cu un apel la adresa guvernelor, a comunității internaționale și a liderilor din diferite sectoare, pentru un efort și o reacție consolidată de asigurare a protecției copiilor în fața riscurilor actualmente sporite de violență, exploatare și abuz, măsuri ce trebuie să devină o parte integrantă a răspunsului general la problema COVID-19.

Guvernele trebuie să își asume un rol central în acest proces. Guvernele trebuie să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca planurile de prevenire și răspuns în contextul pandemiei COVID-19 să cuprindă măsuri adecvate, specifice vârstei și sensibile față de dimensiunea de gen, pentru protecția tuturor copiilor împotriva violenței, neglijării și a abuzului. În acest sens este importantă atribuirea unui rol central serviciilor de protecție a copiilor și a angajaților acestora, fiindu-le asigurate resursele necesare în măsură adecvată.

În contextul colaborării noastre cu guvernele și a asigurării suportului necesar acestora, răspunsul nostru colectiv trebuie să cuprindă următoarele: menținerea prestării serviciilor vitale de sănătate și asistență socială, inclusiv suportul de sănătate mentală și psihosocial; asigurarea managementului de caz și a soluțiilor de îngrijire alternativă de urgență pentru protecția copiilor; asigurarea protecției sociale pentru copiii cei mai vulnerabili și familiile acestora; asigurarea în continuare a îngrijirii și protecției copiilor instituționalizați; comunicarea și interacțiunea cu părinții, îngrijitorii și copiii, asigurându-le accesul la informații și recomandării bazate pe dovezi. Mecanismele de raportare prietenoase copiilor, precum ar  fi liniile verzi naționale, psihologii școlari sau altele, necesită a fi adaptate la provocările legate de COVID-19, astfel încât să permită copiilor aflați în situații de stres să apeleze și să obțină ajutor adecvat.

Ținând cont de majorarea riscurilor la care sunt supuși copiii în mediul virtual, companiile de tehnologii informaționale și prestatorii de servicii internet trebuie să ia toate măsurile necesare pentru siguranța copiilor în mediul on-line. Acestea includ asigurarea accesului fără plată la liniile verzi de ajutor pentru copii, la serviciile adecvate conform vârstei, la platformele sigure pentru învățarea la distanță, precum și promovarea conceptului de siguranță a copiilor în mediul on-line pe toate platformele respective. Companiile de tehnologii informaționale și prestatorii de servicii internet trebuie să depună eforturi mai mari pentru detectarea și zădărnicirea activităților nocive împotriva copiilor în mediul virtual, inclusiv a tentativelor de manipulare a copiilor sau de creare și distribuire a conținutului grafic și video de abuz sexual asupra copiilor.

În numele grupului de organizații care se ocupă de prevenirea și stoparea fenomenului de violență împotriva copiilor, noi vom continua să promovăm și să investim în soluții eficiente de protecție a copiilor. Într-un efort comun, vom elabora și vom distribui resurse tehnice și recomandări pentru politicieni, practicieni, părinți, îngrijitori, dar și pentru copiii. Îi vom susține în continuare pe profesioniștii din domeniul de sănătate, de protecție a copiilor, din domeniul umanitar, să își continue neîntrerupt și cu dedicație misiunea  de asigurare a siguranței tuturor copiilor în aceste vremuri fără precedent.

Pe parcursul anilor trecuți, comunitatea globală a înregistrat progrese semnificative în asigurarea protecției copiilor împotriva violenței.  Nu ne putem permite luxul de a pierde teren acum, în aceste vremuri complicate. Trebuie să realizăm totul ce ne stă în puteri pentru a proteja copiii acum. Trebuie să planificăm următorii pași împreună, astfel încât îndată ce vom depăși criza imediată pentru sănătate, să fim capabili să revenim la obiectivul-cheie, și anume eradicarea tuturor formelor de violență, abuz și neglijare a copiilor.

Semnatari:

Henrietta H. Fore, Director executiv, UNICEF;   președintele consiliului din cadrul grupului End Violence against Children

Najat Maalla M’jid, Reprezentant special al Secretarului General al ONU pentru combaterea violenței împotriva copiilor

Phumzile Mlambo-Ngcuka, Director executiv,  UN Women

Virginia Gamba, Reprezentantului special al Secretarului General al ONU pentru copii și conflicte armate

Dr Joan Nyanyuki, Director executiv,  Forumul African de Politici pentru Copii

Inger Ashing, Director general,  Salvați Copiii Internațional

Rev. Keishi Miyamoto, Președinte,  Arigatou International

Steffen Braasch, Director general,  SOS Children’s Villages International

Delphine Moralis, Director general,  Terre des Hommes

SURSĂ: https://bit.ly/2wpAYVd