Dirigintele a implementat MIC în școală și a ajutat-o pe Ionela să fie în siguranță

46

width=650Despre cazul Ionelei s-a aflat de la dirigintele clasei în care învăța copilul. Profesorul a observat la copil anumite semne care l-au îngrijorat. Deși aparent fata era sociabilă, s-a adaptat ușor în clasă și avea prieteni, periodic puteai să o observi retrasă, tristă și îngândurată. Într-o zi Ionela a venit la școală deprimată, părea plânsă și avea cărțile rupte. Atunci dirigintele, dar și alți profesori ai copilului,  au înțeles că ceva se întâmplă cu copilul. Dirigintele  a realizat interviul de protecție, în cadrul căruia fata a povestit că este supusă violenței.

Mama mă bate. Nu vreau să mă întorc acasă

Ionela locuia doar cu mama. De mică a preluat responsabilitățile casei: făcea menajul, pregătea mâncare, spăla rufele. Mama striga mereu la ea și deseori o bătea. Uneori o bătea tare , cu pumnii peste corp și cap, putea să o lovească cu scaunul, cu manualele, iar o dată chiar a amenințat-o cu cuțitul. Ultima dată mama a lovit-o cu cărțile în cap până s-au rupt, din această cauză fata a dormit la vecini, iar dimineața a venit deprimată la școală.

Procedura sectorială m-a ajutat să intervin rapid

Despre cazul Ionelei s-a aflat pentru că dirigintele știa să identifice semnele violenței față de copii. Cum să intervină în asemenea cazuri, el a învățat la o sesiune de instruire a personalului gimnaziului în care lucrează.

Respectând procedura de intervenție a lucrătorilor instituțiilor de învățământ în cazurile de violență față de copii, dirigintele a anunțat imediat directorul gimnaziului, iar acesta, la rândul său, a sesizat imediat autoritatea tutelară locală – Direcția pentru protecția drepturilor copilului.  

Grație intervenției operative, conform Mecanismului Intersectorial de Colaborare (MIC), în acea zi copilul nu s-a întors acasă. A fost luat de la mamă, prin decizia Direcției pentru protecția drepturilor copilului. Unica rudă care ar fi putut s-o ia în familie, bunica maternă, a refuzat să aibă grijă de ea, deaceea fata a fost plasată într-un serviciu de plasament, unde se află până în prezent. Acolo copilul  este în siguranță şi se simte bine, învață la liceu și face cursuri de limbă engleză.

Timp de doi ani, mama a vizitat copilul doar de câteva ori. Ea nu a frecventat programul de consiliere propus de autorități, pentru a învăța să-și educe copilul prin metode nonviolente. Acum, mama este în proces de decădere din drepturile părintești.

Dirigintele a implementat MIC în școală și a ajutat-o pe Ionela să fie în siguranță. Implementează MIC în instituția ta și protejează copiii de violență!

Acest material este realizat în cadrul Campaniei „aMIC pentru fiecare copil”. Campania este desfășurată de CNPAC cu scopul de a informa profesioniștii și publicul larg despre importanța Mecanismului intersectorial de cooperare în identificarea, evaluarea, referirea, asistența și monitorizarea copiilor victime și potențiale victime ale violenței, neglijării, exploatării și traficului, cu suportul Ambasadei Olandei la București și a Fundației OAK.